Saturday 28 July 2012

Sa stam de vorba (2) - 10 greşeli de educaţie


Doar 10? Părinţii, chiar şi cei avizaţi, fac mult mai multe greşeli. Ne ocupăm doar de cele mai frecvente:

  1. Nu-ţi compara copilul cu colegii lui de grădiniţă sau copiii prietenilor. Va deveni gelos şi nesigur.
  2. Nu-l proteja cu dragoste de “cloşcă”. Ii vei declanşa sentimentul de inferioritate şi-i vei bloca abilităţile şi dorinţa de a-şi rezolva problemele.
  3. Nu-l neglija. Va deveni indiferent faţă de problemele altora.
  4. Nu-l umili în faţa străinilor chiar dacă greşeşte pentru că nu vrei să dezvolte complexul de inferioritate.
  5. Nu vă rezolvaţi problemele într-o manieră agresivă, verbal sau fizic. Copiii nu se nasc agresivi, dar pot să devină în urma expunerii repetate la scene de agresiune.
  6. Nu găsi justificări greşelilor tale sub pretextul că “e doar un copil, nu înţelege”. Aşadar, nu-l păcăli. Incercând să-l manipulezi, nu faci altceva decât să-l minţi. Cu siguranţă nu va avea încredere în cei din jurul său.
  7. Nu-ţi pierde controlul iîn faţa copilului. Te laşi pradă emoţiilor cu uşurinţă? Va învaţa să facă la fel: să fie temător, nerabdător, agitat.
  8. Autoritatea exagerată faţă de copil îl va face încăpăţânat, revoltat şi aparent încet în luarea deciziilor sau începerea unei activităţi. Regulile stricte sunt necesare. Dar ce-aţi zice şi de puţină democraţie?
  9. Ai uitat să-l lauzi pentru progresele făcute, să-l încurajezi sau să-l recompensezi? Nu se va mai strădui să realizeze ceva.
  10. Cea mai mare greşeala pe care poti s-o faci este să citeşti un articol, acesta de exemplu sau o carte despre educaţia copiilor şi să crezi că ţi-ai făcut tema. Copilul nu este un gadget pentru care găseşti instrucţiunile de folosire. Completează-ţi cunoştinţele permanent: citeşte şi compara, discută şi cere sfaturi şi, mai presus de orice, nu spune niciodată:
“Asa ceva nu i se va întampla copilului meu.”
Orice se poate întâmpla. Fii pe fază să observi la timp orice semn de schimbare, pentru a putea interveni la momentul oportun.

No comments:

Post a Comment